Cezar Preda, pus să facă echipă cu Ion Vasile

 

Doctorul s-a înscris oficial ieri în U.N.P.R.

Senatorul Ion Vasile, fostul preşedinte al P.S.D. Buzău, şi în perioada ianuarie-iunie 2011 lider interimar al conservatorilor judeţului, s-a înregimentat ieri în trupele gene- ralului Oprea. De altfel, el era aşteptat în U.N.P.R. de ceva vreme, inclusiv de „deţi­nă­torul de ştam­pilă” al filialei judeţene, in­te­rimarul Gheor­ghe Voicu. Anunţul privind înscrierea senatorului în UNPR a fost făcut de la Centru, printr-un comunicat de presă. ”Ion Va­sile, senator de Buzău, ales în colegiul uninominal 3, s-a înscris vineri, 2 septembrie 2011, în Uniunea Naţională pentru Progresul României”, stă scris în comunicatul cu pricina. Chestionat de jurna­lişti pri­vind motivele care l-au determinat să facă un asemenea pas, Ion Vasile a afirmat că a realizat astfel „o a­propiere de nişte foşti colegi”, din P.S.D. În ceea ce priveşte acţiunile viitoare, senatorul Ion Vasile este mai rezervat. „Nu am discutat nici formula în care vom funcţiona din punct de vedere politic la Bu­zău şi nici formula elec­torală. Ar fi câteva ipoteze de lucru, dar ele, în momentul de faţă nu sunt publice. În perioada următoare, vom stabili ce anu­me este de făcut”, a afirmat Ion Vasile, lăsând să se înţe­leagă o posibilă colaborare cu pede­liştii din judeţ.
De altfel, Cezar Preda, li­de­rul filialei judeţene a P.D.-L., a afirmat în mai multe rânduri că formaţiunea sa politică şi-ar dori „aliaţi” în plan local. Rămâne de văzut cât de bine se va înţelege cu senatorul Ion Vasile, ştiut fiind că, în 2009, atunci când P.S.D. şi P.D.-L. au fost împreună la guvernare, relaţiile dintre ei n-au fost prea cordiale.

Sursa: http://www.stradadebuzau.ro