Sănătate din alimente, 47 de superalimente

    Se întâmplă de obicei chiar la început de an. După niște Sărbători pline de excese culinare (sarmale + piftie + tort de ciocolată + șampanie), în Anul Nou ne propunem să slăbim și jurăm să nu mai punem gura pe ... mai nimic. Cât durează toată povestea? Nu foarte mult. Nici n-ajunge luna ianuarie la sfârșit că, în cele mai multe cazuri, ne-am întors la vechile obiceiuri.

    În continuare avem o lista de alimente care vă pot ajuta să fiți și să rămâneți sănătoși (la o adică, chiar să slăbiți câteva kilograme, cu condiția să adoptați un regim echilibrat și rezonabil).

    Încă o precizare: să nu aveți însă impresia că, dacă iaurtul sau afinele aduc o mulțime de beneficii organismului, pot fi consumate fără măsură. Excesele nu sunt bune în nici un domeniu, deci nici în alimentație. În plus, există persoane care nu pot metaboliza laptele sau care nu suporta, pur și simplu, afinele. Cel mai bine, îinainte să luați decizii drastice în ceea ce privește alimentația dvs., ar fi bine să vă consultați medicul de familie.

1. Somonul este bogat în Omega 3

Somonul este o sursă importanta de proteine ușor digerabile., vitamine precum A, D și unele din familia B, dar și minerale precum fosfor, zinc și fier.

Este renumit însă pentru conținutul ridicat de acizi grași din familia Omega 3. Astfel, consumul de somon are, datorita acestora, o multitudine de beneficii pentru sănătate, de la prevenirea bolilor de inimă până la îmbunătățirea aspectului pielii.

Acizii grași Omega 3 ajută și la menținerea siluetei, pentru că încetinesc digestia, așadar rămânem sătui mai multă vreme după ce am mâncat somon.

2. Ouăle conțin multe proteine

Un ou conține nu mai puțin de 13 substanțe esențiale pentru organismul uman - inclusiv proteină de bună calitate, lecitină, fier și zinc, dar și vitaminele A, D, E și B (mai ales B12).

Două ouă fierte furnizează un sfert din necesarul de proteine pentru femei și peste o cincime pentru bărbați.

Cea mai mare parte a substanțelor benefice din ou se găsește în gălbenuș, care conține grăsimi sănătoase, monosaturate, dar și antioxidanți.

Datorită lecitinei pe care o conșin, ouăle fac bine creierului (îmbunătățesc memoria, capacitatea de concentrare etc.)

Ouăle protejează împotriva bolilor de inimă, a anemiilor si a cancerului.

3. Pentru calciu mâncați iaurt!

Iaurtul este o sursă excelentă de calciu, proteine, riboflavină (vitamina B2) și vitamina B12.

150 de g de iaurt furnizează 210 mg de calciu, mult peste un sfert din necesarul zilnic al unui adult.

Consumul de iaurt natural îintărește sistemul imunitar datorită faptului că încurajează înmulțirea bacteriilor bune din intestine. La rândul lor, acestea favorizează digestia și previn infecțiile la nivelul tracului digestiv.

Un termen de valabilitate lung - pentru că laptele a fost pasteurizat și nu mai contine bacterii vii.

Iaurtul este esențial pentru cei care luptă cu osteoporoza. Este indicat și ceor care iau tratamant cu antibiotice (ajută la inlocuirea culturilor de bacterii din intestine).

4. Fasolea, alimentul aproape perfect

Fasolea boabe este săracă în grăsimi și nu conține colesterol. În schimb, are din plin proteine, fibre și carbohidrați complecși (aceștia din urmă dau energie mușchilor și creierului).

O cană de fasole gătită aduce 16 g de proteine în alimentție, nevoia zilnică a unui adult fiind în general de 50-60 g.

Pentru că are un indice glicemic mic și oferă sațietate pe o perioadă lungă, este indicată în alimentația persoanelor interesate să-și păstreze silueta.

Fiind o sursă excelentă de fibre, ajută tranzitul intestinal, combate constipația, ajută la scăterea colesterolului și reduce riscul apariției unor tipuri de cancer (de cokon, de exemplu).

5. Nucile, gustarea potrivită pentru după-amiază

Câteva nuci pe zi vă țin arterele flexibile, inima sănătoasă și previn apariția atacului vascular cerebral.

Au un conșinut redus de sodiu și grăsimi nesaturate și furnizează organismului nostru proteine, vitamina E, acid folic și zinc (acesta din urma în cantitați reduse).

Contribuie la reducerea inflamațiilor din artere care apar după o masă bogată în grăsimi saturate (grăsimi rele, în marea lor majoritate de origine animală)

Sunt mai întodeauna recomandate ca gustare în curele de slabire. Trebuie însă consumate cu mare grijă și mai ales moderație, fiind foarte calorice (100 de g de nuci au 688 kcal!!!).

Benfice pentru consum sunt și rudele nucilor - migdalele, alunele, fisticul etc.

6.  Semințele de in ajută digestia

Semințele de in reprezintă cea mai consistentă sursă vegetală de acizi grași Omega 3.

Studiile arată că, adăugând semințe de in in dieta dvs., vă reduceți riscul de evoluție a bolilor cardivasculare cu nu mai puțin de 46% - explicația este că semințele de in împiedică formarea de cheaguri care blochează arterele.

Uleiul de semințe de in are efect calmant si antiinflamator, fiind indicat în inflamațiile tracului digestiv și pentru prevenirea hemoroizilor, a bolii Crohn (inflamașia colonului) și a litiazei biliare.

Potrivit unor studii, consumul zilnic al unei lingurite de seminte de in reduce riscul apariției cancerului la sân.

7. Uleiul de măsline, aurul lichid

Uleiul de măsline este plin de grăsimi monosaturate, grăsimi "bune" care scad colesterolul rău (LDL) și îl cresc pe cel bun (HDL).

Este bogat în antioxidanți (unul dintre aceștia fiind vitamina E), de aceea consumul de ulei de măsline poate reduce riscul apariției cancerului sau a altor boli cronice, precum Alzheimer.

Ajută la drenarea bilei, de aceea este mult mai ușor suportat (și digerat) de persoanele cu afecțiuni ale ficatului sau digestive în general.

Este folosit mult și în cosmetică - uleiul de măsline este perfect pentru tratarea părului uscat sau deteriorat, dar sunt foarte apreciate și măștile sau cremele realizate pe baza lui.

Este preferabil să-l consumați crud, în salate: prin prăjire își pierde din calități.

8. Avocado ține stresul deoparte

Este foarte hrănitor, datorită conșinutului mare de proteine și grăsimi. Este bogat în potasiu și conține vitamina B6, care ajută la asimilarea fierului.

100 g de avocado au, în medie, 250 - 270 kcal (depinde de soi, de conținutul de lipide), dar se digeră ușor. Pe de altă parte, nu este foarte indicat persoanelor care au probleme de greutate, fiind destul de caloric.

Fructul avocado are un conținut mare de acizi grași mononesaturați, protejează arterele și reduce colesterolul.

Vitaminele E și B din compoziția sa ajută la eliminarea stresului, dar și la ameliorarea unor probleme sexuale (impotență, infertilitate). Aztecii numeau, de altfel, arborele de avocado "arborele cu testicule".

9. Roșiile, cele mai importante legume

Există două lucruri pe care trebuie să ştiţi despre tomate: roşul la legume este o culoare buna deoarece contine mult licopen si antioxidanti ; şi tomatele prelucrate sunt la fel de puternice ca si cele proaspete, deoarece este mai uşor pentru organism de a absorbi licopenul. 

Sunt delicioase, hrănitoare, dar și mai ales foarte bogate în antioxidanți precum betacarotenul și licopenul, care protejează împotriva bolilor de inimă și a diferitelor forme de cancer (la sân, de colon, de plămân, pancreatic etc.).

Efectul este mai pregnant atunci când roșiile sunt consumate alături de grăsimi bune (nuci, ulei de măsline, avocado) pentru că licopenul este solubil în grăsimi.

Roșiile ajută la scăderea tensiunii arteriale datorită conținutului ridicat de potasiu, dar redus de sodiu.

Sunt bogate în vitamina C, care scade presiunea sângelui și nevelul de colesterol, ajută la subțierea sângelui și protejează împotriva oxidarii.

 10. Brocolii vă ține în viață

Consumul de brocoli (al cruciferelor în general - varză, conopidă, gulii) vă crește șansele de a trăi mult și bine. Potrivit unui studiu Johns Resercg, celor care mănâncă astfel de legume de patru ori pe săptămână le scade cu 26% riscul de a muri de orice bolă!

Este bogat în betacaroten, care inhibă activitatea celulelor cancerigene. Consumul de brocolii reduce mai ales riscul apariției cancerului de colon.

Este o sursă excelentă de vitamine A și C, fier și calciu, bogată în fibre și săracă în calorii (100 de g au 33 de kcal).

Datorită fierului, vitaminei C și acidului folic conținut, ajută la ameliorarea anemiei sau în combaterea oboselii cronice.

11. Spanacul conține mult fier

Da, desenele animate cu Popeye Marinarul aveau dreptate. Spanacul are mult fier (care ajută la transportul oxigenului către celulele organismului, oentru eliberarea de energie), dar și acidul folic, o vitamină B care previne defectele de la naștere.

Spanacul conține și multă leuteină, un pigment care se băsește și în gălbenușul de ou.

Luteina protejează împotriva degenerării maculare, care duce la orbire. În plus, previne atacurile de cord, îndepărtând colesterolul de pe pereții arterelor.

Este bogat în clorofilă, ceea ce îl recomandă pacienților cu anemie sau oboseală cronică. Nu este deloc caloric (cam 23 kcalk pe 100 g) și este preferabil să se consume crud.

12. Cartofii dulci, mai buni dacât cartofii obișnuiți

Una dintre cele mai bune modalități de a-i furniza organismului nostru vitamina A - un nutrient esențial, care protejează ochii și pielea - este din alimente care conțin betacaroten, pe care corpul nostru îl transformă apoi în vitamină. Morcovii, dovleacul și pepenele galben au mulți betacoteni, dar cartofii dulci au cei mai mulți.

Cartofii dulci sunt excelenți pentru întărirea sistemului imunitar, datorită betacarotenului, dar și vitaminelor C, B, fierului și fosforului.

Conțin mai multe fibre decât cartofii obișnuiți, ceea ce înseamnă că ajută digestia. De asemenea, au un efect calmant asupra stomacului și intestinelor, tocmai datorită vitamninelor menționate mai sus.

 

13. Usturoiul, o mică minune

Conține alicină, care îi da mirosul specific și care - studiile au arătat - poate scădea semnificatif tensiunea arteriala ridicată. Usturoiul reduce colesterolul și apariția chegurilor de sânge, deci are un rol important în combaterea bolilor cardiovasculare. Pe lângă alicină, mai conține vitaminele C și B6, seleniu, magneziu, potasiu, calciu si mangan, dar și flavonoizi.

Consumul consistent de usturoi scade riscul apariției cancerului ovarian, coleorectal și a altor forme de cancer.

Alicina are, de asemenea, proprietăți antibacteriene și antiinfecțioase.

Usturoiul este consumat pentru a preveni gripa, fiind considerat un excelent tonifiant și stimulent al producției de anticorpi.

 

14. Ardeii grași au multa vitamina C

100 g de ardei roșu gras asigură de trei ori necesarul zilnic al organismului pentru vitamina C și 110 % din necesarul de vitamina A.

Au un conținut caloric scăzut: în funcție de soi, între 17 - 39 kcal la 100 g.

În funcție de culoare, există niște diferențe între ardei: cei verzi sunt mai bogați în fibre alimentare și în vitamina K, cei galbeni conțin cantități nai mari de vitamina A, în timp ce ardeii roșii sunt bogați în licopen, substanța anticancerigenă prezenta și în tomate.

Datorită faptului că au vitamina C, flavonoide, vitaminele B6 și B9, consumul lor reduce riscul apariției bolilor de inimă.

Mențin sănătatea pielii datorită conținutului ridicat de vitamina A.

15. Afinele, fructele perfecte

Dintre toate fructele, au cea mai mare concentrație de antioxidanți, de aceea consumul lor crește imunitatea și ajută la prevenirea infecțiilor. Afinele reprezintă unul dintre cele mai recomandate alimente când vine vorba de prevenirea și tratarea cancerului.

Datorită acțiunii antibacteriene, ajută la păstrarea sănătății tractului urinar, fiind indicate în tratamentul cistitelor și al infecțiilor urinare.

Astringente și antiseptice, sunt fructul predilect al tuturor celor care suferă de diaree (mai ales copiilor mici).

Sporesc acuitatea vizuala, protejează sistemul nervos și mențin creierul tânăr (activează procesul de învățare și combat pierderea memoriei)

16. Merele, minunea din livadă

Merele conțin vitaminele A, B1, B2 și C, dar și substanțe precum fier, fosfor, magneziu și potasiu.

Conțin cantități mari de pectină, o fibră solubilă care ajută organismul să elimine colesterolul. Astfel, ajută la prevenirea bolilor vasculare.

Tot datorită conținutului ridicat de fibre, ajută digestia și combat constipația.

Protejează mucoasa colonului de diverși agenți cancerigeni, așadar sunt recomandate pentru a reduce riscul cancerului de colon.

În cojile de măr există cantități mari de quercitină, un flavonoid cu acțiune antioxidantă puternică, ce amplific acțiunea vitaminei C și astfel protejează de cancer în general.

17. Soia este un bun înlocuitor pentru carne 

Alimentele din soia (cârnați, chiftele, tofu, lapte) sunt folosite de vegetarieni drepr înlocuitoare ale cărni, boabele de soia fiind bogate în proteine.

Consumul regulat de produse din soia (25 g zilnic) poate scădea nivelul colesterolului, astfel prevenind bolile cardiovasculare.

Conține fier și complexul de vitamine B, este o sursă bogată de fibre și are proprietăți antioxidante.

Are un indice glicemic scăzut (poate fi consumat inclusiv de diabetici) și ajută la calmarea simptomelor menopauzei.

Pentru că are în componență și calciu, ajută la păstrarea densității osoase, element esențial pentru femei în prevenirea osteoporozei.

18. Ciocolata neagră, un "păcat "permis

Ciocolata neagră conține antioxidanți (de trei ori mai mult decât cea cu lapte, de opt ori mai mult decât căpșunele). Aceștia stimulează circulția, păstrează colesterolul la un nivel săsnătos și chiar reduce tensiunea arterială - cu alte cuvinte, ciocolata eagră ajută la prevenirea bolilor cardiovasculare.

Tot datorită conținutului ridicat de antioxidanți, reduce riscul apariției cancerului.

Stimulează producția de endorfine (substanțe chimice din organismul nostru care crează senzația de euforie și plăcere) și conține serotonimă (un antidepresiv).

Poate ajuta în curele de slăbire, ciocolata având un indice glicemic mic - senzația de sațietate durează mai mult. Pe de altă parte, nu exagerați! Nu depășiți 30 g zilnic!

19. Bananele sunt bogate în potasiu

Au un conținut ridicat de potasiu și ajută la prevenirea crampelor, fiind ideale pentru cei ce practică sportul. Tot datorită potasiului, contribuie la menținerea în buna formă a inimii și a sistemului nervos.

Mai au vitaminele A, B, și B6, C, acid folic, calciu, magneziu, fier si zinc.

O banană mare (25 cm) conține 602 mg potasiu și doar 140 de calorii, 2 g proteine 4 g fibre și 36+ g carbohidrați.

Sunt bune pentru sânge: bananele reprezintă una dintre cele mai importante surse naturale de vitamina B6, necesară în producerea de către organism a hemoglobinei. Din același motiv, sunt recomandate femeilor care suferă de sindromul premenstruial.

20. Ardeii iuți conțin capsaicină

Ardeii iuți fac parte din aceeași familie cu ardeii grași, diferența dintre ei constând în prezența capsaicinei (la cei iuți). Ea e responsabilă pentru senzația fierbinte pe care o avem atunci când îi consumăm.

Stimulează sistemul imunitar, pe cel circulator, scad riscul de accidente vasculare ori infact, luptă împotriva tumorilor canceroase.

Ajută digestia - consumul de ardei iuți stimulează producția de sucuri gastrice și îmbunătățește absorbșia substanșelor nutritive.

Sunt indicați și diabeticilor: 3-5 g de ardei iute consumat în timpul mesei reduc secreția excesivă de insulină de la sfârșitul acesteia.

După consumul de ardei iute, organismul consuma spontan calorii, așadar pot fi prietenii unei siluete fumoase.

21. Ceaiul verde vă ferește de bolile cardiace 

Conține din abundență vitaminele A, B, E, C, precum și minerale ca fier, calciu, fosfor și potasiu. Este o sursă importantă de mangan si fluor.

Conține tanin, o substanța astringentă cu acțiune antibacteriană, și ajută la vindecarea infecților stomacale. Consumatorii constanți de ceai verde au o incidență scăzută a afecțiunilor cardiace și a anumitor forme de cancer.

Are un efect diuretic și detoxifiant. De aceea, este utilizat cu succes în curele de slăbire. Atunci când este băut cu regularitate, ceaiul verde menține nivelul scăzut al trigliceridelor și al colesterolului.

Reduce formarea tartrului dentar și stopează apariția cariei dentare, datorită fluorurilor și taninurilor conținute.

22. Grapefruitul are multă vitamina C

Un singur fruct furnizează 60% din necesarul zilnic recomandat de vitamina C. De aceea , un grapefruit consumat zilnic menține sănătatea gingiilor, prvenind inflamarea acestora și este benefic în tratarea răcelilor, fiind eficient în scăderea febrei.

Este recomandat pentru prevenirea bolilor tubului digestiv, constipației, diareei, diabetului, acidității gastrice, aterosclerozei și astmului.

Conținutul scăzut de calorii (25 kcal la 100 g pulpă) îl recomandă în curele de slăbire ți menținerea greutății.

Este bogat în potasiu, dar și în fibre solubile, încurajând organismul să înlature surplusul de colesterol.

Se recomandă să se consume cu tot cu sâmburi și membrană, aceștia conținând pectină și bioflavonoizi.

23. Cerealele integrale ajută inima

Beneficiile cerealelor integrale sunt recunoscute de comunitatea medicală, de ceva timp: risc redus de cancer pe colon, de boală cardiovasculară, de diabet şi multe altele.

Beneficiile cerealelor integrale ar putea fi explicate prin câteva mecanisme. 

Conţinutul semnificativ de potasiu reduce tensiunea arterială. Fitoestrogenii reduc nivelul de colesterol rău şi de grăsimi în sânge.

Digestia mai înceată a cerealelor integrale creşte saţietatea.

Cerealele integrale au indice glicemic mic, ceea ce înseamnă că nu forţează pancreasul să producă nivele foarte mari de insulină, aşa cum fac spre exemplu cerealele rafinate sau pâinea albă, care au un indice glicemic mare, apropiat de al zahărului. Ele sunt benefice chiar şi în controlul diabetului de tip 2.

24. Ceapa alungă durerile articulare

Consumul frecvent de ceapă protejează sistemul circulator, previne apariția chegurilor de sânge, reduce colesterolul și luptă împotriva cancerului.

Ceapa este eficientă și în combaterea astmului, a infecțiilor respiratorii (este un antibacterian eficient) și în scăderea glicemiei.

Este un diuretic eficient, fiind un ajutor de nădejde în tratarea reumatismului, artitritei și gutei.

În caz de degerături sau arsuri ale pielii, frecați zona cu o felie de ceapă crudă pentru a reduce durerea (nu și în cazul rănilor deschise).

Conșine minerale ca magneziu, calciu, sodiu, potasiu, seleniu și fosfor.

În cazul stărilor de voma, sucul de la o ceapă înlătură instantaneu această problemă gastro-intestinală.

25. Țelina vă ajută să dormiți bine

Pentru a profita la maximum de efectele ei benefice, mâncați țelină crudă sau beți ceai de semințe de țelină.

Este bogată în acid folic și eficientă în tratarea reumatismului, artritei și gutei. Sucul de țelină are un efect diuretic și ajută la eliminarea fluidelor în exces și a acidului uric, care agravează durerile provocate de aceste afecțiuni articulare.

Ceaiul din semnițe de țelină poate ajuta în tratarea cistitei și a altor infecții urinare și, băut regulat ămpiedică formarea pietrelor la rinichi.

Țelina are un efect calmant, util împotriva stresului și a insomniilor: amestecați într-un pahar de suc de țelină o linguriță de miere și beți amestecul înainte de a vă culca.

26. Lămâia luptă cu răceala

Conține multă vitamina C: 100 g de lămâie au mult peste necesarul zilnic recomandat.

Scăpați de răceală și tuse cu acest remediu simplu: beți înainte de culcare un pahar de suc de lămâie cald, amestecat cu o linguriță de miere.

Efectele antibacteriene ale sucului de lămâie (care are un pH scăzut) îl transformă într-un aliment-minune în lupta cu gingivita, ulcerele bucale sau acneea. În aceste cazuri, se recomandă gargara, respectiv tamponarea zonei cu un disc demachiant înmuiat în suc de lămâie.

Și constipația e pusă pe fugă de sucul de lămâie: stoarceți un fruct intr-un pahar cu apa fierbinte, cu o jumătate de ora îninte de micul dejun, și scăpați de problemele intestinale.

27. Migdalele, fructele premium ale stării de bine

Migdalele reprezinta o sursa grozava de fibre si proteine de buna calitate, iar printre vitaminele continute de migdale regasim vitamina A si B, vitamina E (un antioxidant puternic), precum si o serie de minerale esentiale pentru functionarea optima a organismului: magneziu, potasiu, fier, zinc. Migdalele au un efect tonifiant asupra tenului. De asemenea, uleiul de migdale dulci este cunoscut pentru proprietatile sale hidratante.

Migdalele ajuta si la remineralizarea organismului, prevenind starile de oboseala cronica si epuizare intelectuala. In acest sens, o cantitate de 100 de grame de migdale consumate zilnic poate contribui cu adevarat la energizarea organismului si la mentinerea capacitatii de memorare. In schimb, migdalele nu sunt recomandate persoanelor suferind de pietre la rinichi.

28. Rozmarinul, stimuleaza activitatea creierului

Este un remediu consacrat pentru afecțiunile cardiace și cele circulatorii. Este recomandat pentru normalizarea tensiunii arteriale, fiind eficient în hiper-, dar mai ales în hipotensiune arterială. Rosmarinul acționează prin mărirea tensiunii și creșterea numărului de bătăi ale inimii, dar s-a constatat că el nu duce la creșterea tensiunii peste normal;

Stimulează circulația sanguină și sistemul nervos, are o acțiune pronunțată de tonic nervos, eliminând stările de astenie (stare de oboseală intensă și prelungită);

Rozmarinul, fiind un bun tonic digestiv, favorizează secreția bilei și funcționarea normală a ficatului. Fiind antiseptic și antispasmodic se folosește cu succes contra infecțiilor gastrointestinale.
Are efect în atenuarea durerilor menstruale, în gută, icter, insomnie, în cefalee, pentru calmarea nervilor.
În calitate de astringent, este util pentru regenerarea firului de păr și activarea microcirculației la nivelul scalpului.
Îmbunatateste memoria si concentrarea.

29. Tonul

 Are un mic secret: Seleniu. Acest nutrient ajută la păstrarea elastinei, o proteina care menţine pielea netedă şi este de asemenea antioxidant, este ca un tampon împotriva soarelui (opreşte radicalii liberi rezultati din expunerea la UV si care duce la deteriorarea celulelor). Tonul este, de asemenea, o mare sursă de proteine, nu contine grasimi rele şi mai contine cantitati insemnate de niacin care s-a dovedit a ajuta la scăderea colesterolului.

Tonul are calităţi nutritive de necontestat, recunoscut fiind ca “un preparat complet şi sănătos, o adevărată sursă de energie, conform nutriţioniştilor. Nu este un produs gras şi nu ridică nivelul colesterolului. Este un produs bogat în fosfor, vitamine şi proteine şi reprezintă o alternativă uşoară şi gustoasă a cărnii.”

30. Mâncați morcovii pentru ochi sănătoși

Gândiţi-vă la morcovi ca la niste baghete magice portocalii foarte bune pentru ochi . Au o mare cantitate de Vitamina A, care împiedică moartea celulelor din stratul exterior al pielii. Asta înseamnă ca mai puţine celulele moarte se combina cu sebumul şi astfel nu blocheaza porii. Morcovii contin carotenoizi - compuşi solubili in grasimi, care au rol pozitiv într-o gamă largă a diferitelor tipuri de cancer, reduc riscul crearii de condiţii inflamatorii care favorizeaza astmul şi artrita reumatoida.

Morcovul contine vitaminele A, B1, B2, C, saruri minerale, precum calciu, magneziu, fier, potasiu, sodiu, fosfor, asparagina si beta-caroten, fibre alimentare, pigment vegetal cu proprietati antioxidante. Consumat cu regularitate, morcovul mentine sanatatea organismului si in special pe cea a ochilor, a pielii si a parului, dar si pe cea a oaselor, datorita continutului de vitamina K. 

31. Punele uscate previn osteoporoza

Prunele uscate protejează masa oasoasă, prevenind astfel apariţia osteoporozei. Aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii americani, care susţin că persoanele care mănâncă zilnic 100 de grame de prune uscate prezintă un risc scăzut de a se confrunta cu fracturi de os sau de a suferi de osteoporoză.

Prunele uscate reprezintă gustarea perfectă dacă încerci să dai jos câteva kilograme, pentru că asigură senzaţia de saţietate destul de rapid. Medicii nutriţionişti susţin că fibrele solubile conţinute de aceste fructe ajută la prevenirea diabetului de tip 2, mărind sensibilitatea organismului la insulină. Datorită conţinutului ridicat de vitamina C, prunele uscate întăresc sistemul imunitar, iar datorită proprietăţilor antihistamice, fructele luptă cu răceala, alergiile şi astmul. În plus, pentru că are un conţinut ridicat de fier, fructele ajută la formarea eritrocitelor (globulele roşii) şi ajută la transportarea oxigenului către celule.

32. Vinul rosu, "viciul" care prelungește tinerețea

Vinul roșu contine resveratrol-un compus natural care scade LDL, HDL şi previne formarea cheagurilor de sânge, vinul roşu- poate fi numit cu adevărat un lifesaver. Un studiu pe 6.000 de pacienţi în Jurnalul Asociaţiei Medicale Americane, spune caexista 97% mai multe şanse pentru a ajunge la 85 de ani, dacă se menţine consumul de alcool pe zi, la mai puţin de 2 pahare pe zi. Vinul rosu este, de asemenea, o sursa bogata de flavonoide, antioxidanti care ajuta la protejarea mucoasei vasele de sânge din inima şi face mai putin probabila moartea de boli cardiovasculare, potrivit cercetătorilor japonezi.

33. Curcuma sau Turmeric stimulează regenerarea celulelor cerebrale

Curcumina, polifenol care oferă nuanţa galbena si lupta împotriva cancerului datorita proprietăţilor anti-inflamatorii şi activităţilor de combatere a tumorilor date de proprietatilor anti-angiogeneza. Cercetatorii de la UCLA au, constatat că acesta combate acumularea de placi amiloide în creier si a blocajelor care pot provoca Boala Alzheimer. Turmericul in India , spun cercetatori, ar putea explica de ce atât de puţini dintre cetăţenii acestei ţării au aceasta boala, în timp ce statistica arata ca in SUA procentul este de aproape 13% în conformitate cu Alzheimer's Association.

34. Crabul Imperial de Alaska

Are continut ridicat în proteine si este sarac in grasimi, are un continut ridicat de zinc. "Zincul este un antioxidant, dar mai important, este ca acesta contribuie la susţinerea masei osoase sănătoase şi a sistemului imunitar ", spune Bowerman.

Carnea de crab este foarte bogata in iod, fosfor si lecitina. Ea se poate consuma fiarta, prajita, coapta la aburi sau in cuptor. 

 35. Rodia, un fruct miraculos

O singura rodie pe zi asigura 40% din doza zilnica recomandata de vitamina C pentru adulti, este bogata in acid folic şi vitaminele A şi E. Acest fruct conţine de 3 ori mai mulţi antioxidanti decât vinul roşu sau ceaiul verde.

Are efecte anti-îmbătrânire, luptă îimpotriva apariţiei unor maladii ca Alzheimer, cancer, boli de inimă, artrite şi chiar protejează creierul fatului. Este recomandat ca şi femeile gravide sa consume suc de rodii deoarece protejează creierul micuţilor de eventualele afecţiuni ce pot apărea din cauza proastei oxigenări sau a circulaţiei sângelui necorespunzătoare.

Alte proprietăţi medicale: se foloseşte împotriva diareei, reduce febra (în unele cazuri), rădăcina este folosită pentru combaterea paraziţilor intestinali (tenia), dar doar la indicaţia medicului. De asemenea, sucul de rodie mai are efecte benefice asupra fertilităţii, în menţinerea tensiunii arteriale la cote normale, luptă împotriva cancerului de prostată, a osteoartritei si a hemoroizilor.

36. Pak Choy sau varza chinezească

Sunt legume crocante crucifere "Pak Choy este bogat in calciu, precum şi vitaminele A si C, acid folic, fier, beta-caroten, şi potasiu, spune antrenorul celebritatilor Teddy Bass. Potasiul păstrează muschii si nervii sub control în timpul scăderii tensiunii arteriale, cercetatorii sugerează că beta-carotenul poate reduce riscul de cancer pulmonar cât şi al vezicii urinare.
 

37. Stridiile cresc numărul spermatozoizilor

Asigura necesarul de zinc al organismului. De ce iti trebuie zinc? Acest mineral te protejează împotriva distrugerii celulelor, factorul care cauzează apariția cancerului de prostata. De asemenea, asigură și o funcționare adecvată a sistemului reproductiv masculin și crește calitatea și cantitatea spermei. Doza zilnică recomandată: 11 miligrame, pe care o poți lua și consumând alte crustacee.

Crustaceele , în general, sunt o sursa excelenta de zinc, calciu, cupru, iod, fier, potasiu, seleniu . "Dar carnea cremoasa de stridii este renumita pentru capacitatea sa de a ridica nivelul testosteronului şi a proteja împotriva cancerului de prostată ", spune Bass.

38. Kivi, mai bun decât o aspirină

Sunt o excelenta sursa de fibre, care ajuta la curatarea colonului de toxine si la reducerea aparitiei cancerului de colon. Ele ajuta si la scaderea nivelului colesterolului, ceea ce duce implicit la reducerea riscului producerii unui atac de cord. 

In plus, fructele bogate in fibre, ca si kiwi, ii ajuta pe bolnavii de diabet sa tina glicemia sub control. 

Consumul acestor fructe este un mod delicios de a-ti pastra inima sanatoasa. Daca mananci cateva kiwi pe zi, reduci riscul formarii cheagurilor de sange si cantitatea de grasime (trigliceridele) din sange. Fructele au acelasi efect ca si aspirina, numai ca cea din urma poate provoca ulcer.

39. Prazul face minuni

Un pahar de suc de praz inainte de fiecare masa principala accelereaza pierderea kilogramelor in plus, combate anemia si previne orice fel de raceala.

Prazul este un bun remediu pentru faringită, tuse şi răguşeala de sezon. 
Din compoziţia acestei plante fac parte elemente nutritive cu proprietăţi vindecătoare: vitamine (A, C, complexul B), hidraţi de carbon, minerale şi oligoelemente (calciu, fosfor, potasiu, magneziu, mangan, siliciu). 

Prazul maruntit, amestecat cu miere, formeaza un unguent extrem de folositor in rani deschise, arsuri, taieturi si intepaturi deoarece are rol antiseptic si antiinflamator.

40. Anghinarea, pentru o detoxifiere de exceptie!

Proprietatile medicinale ale anghinarei se datoreaza frunzelor sale, care nu sunt folosite in alimentatie, dar sunt excelente pentru sanatate administrate sub forma de infuzii. 

Anghinarea previne cancerul de colon 
Radacina de anghinare contine o polizaharida asemanatoare cu amidonul, numita inulina, care ajuta la mentinerea unei flore intestinale sanatoase si, prin urmare, la preventia cancerului de colon. Atunci cand ajunge in stomac, inulina stimuleaza colonul si amelioreaza tranzitul. In plus, aceasta substanta are si proprietati antioxidante excelente. 

Scade colesterolul 
Studii serioase au aratat ca extractul din frunye de anghinare permite scaderea nivelului de colesterol rau (LDL) si marirea celui bun (HDL). Nu se cunoaste insa mecanismul acestor efecte. 

41. Ghimbirul, o plantă benefică pentru tot organismul

Recunoscut de asiatici încă din secolul I ca o plantă medicinală cu efecte rapide asupra problemelor reumatice şi digestive, ghimbirul este studiat acum în vestite laboratoare de medicii europeni. Cand a fost descoperită, rădăcina de ghimbir era folosită ca un agent antiinflamator şi împotriva senzaţiei de vomă. 

Contine gingerol, studiile au dovedit are un efect deosebit de eficace împotriva cancerului de colon. Ghimbirul se poate consuma proaspat sau adugat in diferite sosuri.

42. Scorţişoara fluidizează sângele

Acesta contine antioxidanti(substante care previn cancerul), iar uleiul extras din scortisoara are proprietati antibacteriene si antifungice, motiv pentru care este recomandat in tratarea unor afectiuni survenite de pe urma infestarii cu bacterii si fungi (de exemplu ulcer la stomac).

În plus, constituie o sursa excelenta de minerale (fier, calciu, magneziu) la care se adauga si fibre. Combinatia de calciu si fier ajuta in secretia bilei, care previne afectarea celulelor colonului, ce ar putea favoriza aparitia cancerul de colon. Despre fibre am tot discutat noi, daca ati uitat, va reamintesc ca acestea combat constipatia si amelioreaza simptomele de sindrom de intestin iritabil.

43. Smochinele stimulează colonul leneş

Smochinele au multiple proprietăţi benefice pentru organismul uman - sunt nutritive, diuretice,  laxative, pot fi folosite şi în tratamentul bolilor de piept, emoliente. Aceste calităţi sunt date de conţinutul lor ridicat în fier, mangan, brom, calciu, vitaminele A, B1, B2, C, PP. De asemenea, smochinele au un conţinut ridicat de acizi. Ele mai conţin şi o substanţă - latex - analoagă sucului pancreatic. Acest latex conţine o enzimă numită amilază care era folosită de grecii antici la prepararea brânzeturilor. Pe de altă parte, smochinele au un conţinut caloric ridicat - 100 de grame de smochine proaspete au 100 de calorii, pe când aceeaşi cantitate de smochine uscate au 250 de calorii. Asta înseamnă că sunt indicate pentru cei (mai mulţi sau mai puţini) care vor să se îngraşe.

44. Ciupercile întăresc sistemul imunitar

Ciupercile contin minerale esentiale, dintre care potasiu, cupru, fier si fosfor. Dar cel mai semnificativ este seleniul, care nu se gaseste in prea multe fructe sau legume.Cu mai mult de 90% continut de apa, adaugarea ciupercilor la mesele tale zilnice te poate face sa te simti satula fara sa cresti continutul caloric.

De asemenea, s-a descoperit ca antiviralele active compuse din lentinan, prezente in ciupercile Shitake intaresc sistemul imunitar. Acestea pot ajuta si la scaderea colesterolului din sange si la reducerea efectele daunatoare ale grăsimilor saturate.

Pe de alta parte, ciupercile Maitake sunt o sursa bogata de beta-glucan, care are potentiale efecte anti-tumorale. Chiar si in cantitati mici, ciupercile urechi de lemn pot subtia sangele, ajutand la prevenirea bolilor cardiace si a accidentelor vascular celebrale.

45. Ananasul, fructul de aur

Ananasul are o multime de calitati nutritive. Contine toata gama de vitamine (A, B, C, E), acid citric, acid malic, iod, magneziu, potasiu, fosfor, calciu, mangan, sulf, fier, zaharoza, glucoza, celuloza  si bromelina. Ananasul este unul dintre putinele alimente care ajuta la scaderea in greutate, datorita bromelinei ce o contine, calmeaza arsurile stomacale, stimuleaza circulatia sanguina, ajuta la disparitia negilor si a bataturilor, are o actiune antioxidanta puternica, fiind recomandat in ateroscleroza, boli ale inimii, astm, artrite reumatoide, afectiuni ale colonului. Este nutritiv, dezintoxicant, diuretic, intareste sistemul imunitar. Este recomandat a fi consumat regulat in anemii, obezitate, intoxicatii, guta, litiaza, deminaralizare, sinuzite acute. 

O jumatate de ananas de doua sau trei ori pe saptamana este portia ideala.

 46. Minunatele Sucuri de Fructe şi legume

Sucurile de fructe si legume, mai ales când sunt extrase în momentul folosirii, se dovedesc a fi o alimentatie energetică şi o metodă de prevenire a îmbolnavirilor. Compozitia acestor sucuri le explica posibilitatile energetice: un litru de suc de struguri sau de ananas, cu cele 800-900 calorii ale lor, sunt echivalentul a 1,3 l lapte, 650 g carne, 10 oua, 1,5 kg cartofi. Un litru de suc de marar aduce aproape 500 calorii, 1 l de cirese, 450, 1l suc de pere 420, 1l suc de portocale 400.

 

47. Cătina, cel mai puternic antioxidant al organismului

Dintre toate fructele, catina contine cea mai mare cantitate de vitamina C, mai mult decat macesul si de aproape zece ori mai mult decat citricele.

La noi in tara intalnim catina alba si rosie, ambele cu un puternic efect antoxidant pentru organism.

De la catina nu se folosesc doar fructele, ci si mugurii, frunzele si scoarta.

Fructul de catina contine vitamina A, C, complexul B, E, P, K, F si microelemente precum fosfor, potasiu, magneziu, calciu, fier si sodiu. Catina este bogata si in beta-caroten (mai mult decat contine morcovul), dar si pectine, zaharuri, aminoacizi esentiali si acizi grasi esentiali.

Catina sau mai bine zic, mugurii de catina sub forma de tinctura sunt un excelent remediu impotriva procesului de imbatranire.