O ALTFEL DE REVOLUTIE II - Adevărata revoluţie

O ALTFEL DE REVOLUTIE II - Adevărata revoluţie

Strigătele au început să se înmulţească. Suntem deja la a patra zi în care jandarmii fac ture prelungite. Românii ies în stradă nu pentru a-i trimite pe occidentali afară din ţară, sau pentru soarta lumii arabe şi a injustiţiilor, a cruzimilor şi a nedreptăţilor pe care le fac aliaţii noştri politici şi militari, deşi, aşa cum am spus în prima parte, către ei suntem vânduţi sau chiar cedaţi sistematic. Românul simte că se strânge nodul şi că începe să se sufoce.  Apare piatra, apare maşina incendiată, apar strigătele de disperare, furie şi deznădejde. Vor mai fi. Vor apărea răniţi, iar vocile se vor înmulţi. Fiecare categorie socială îşi va cere într-un final libertatea amanetată inconştient de 22 de ani încoace. Acum sunt câteva mii doar. Majoritatea doar îi urmăresc la televizor, sau de pe balcon. Cu timpul, fiecare va lua o decizie. Nu neapărat să iasă în stradă. Revoluţia pură înseamnă să devii conştient şi să acţionezi ca atare. Restul vine de la sine:

 
    - Procese în care statul e dat în judecată pentru retrocedări ilegale, taxe auto aberante, etc
    - Debranşări de la reţelele de încălzire, pentru cei care îşi permit şi care realizează că sunt jegmăniţi de stat.
    - Refuzul de a mai face credite inconştient la bănci (dacă aş spune bănci cu capital străin, aş face un mare pleonasm).
    - Refuzul, pe cât posibil, de a mai fi piaţă de desfacere pentru alte ţări. În loc de Carrefour, ce-ar fi să mergem la piaţă? Avantajele sunt multiple.
    - Studiul mult mai atent al oricărei hârtii pe care urmează să o semnăm şi, implicit, să avem puterea de a refuza, dacă ne transformă, ca până acum, în sclavi.
    - Refuzul de a mai merge la vot pentru a întruni vreo majoritate.
    - Proteste puternice la orice lege nedreaptă şi în justiţie şi pe stradă. Am stat prea mult cu capul plecat. Am văzut taximetrişti care contestă pe loc amenzile pe care le primesc şi îi conving chiar şi pe poliţişti că sunt aberante.
    - Refuzul de a îmbrăţişa vreun partid politic sau vreun om care face parte din vreun partid. Politica e 100% minciună şi manipulare iar mass-media e cel mai puternic aliat.
 
    Sunt, evident, doar câteva exemple. Sunt premizele de la care trebuie să plecăm. Totul pleacă de la gândire, de la mentalitate, de la caracter. Sunt singurele lucruri pe care nu ni le pot lua. Nu am fost niciodată proşti. Doar creduli. În momentul în care cei care se uită la televizor sau de la geamul balconului la ceea ce fac alţii în stradă, dar ştiu, în adâncul sufletului ce au de făcut de acum încolo, nu doar pe stradă ci în orice situaţie, atunci vom avea o revoluţie. Atunci când conştiinţa ne va deschide ochii şi vom realiza cu toţii nu doar că suntem sclavi ci că suntem slugile sclavilor care au preferat, aproape dintotdeauna, să se aplece pentru un bici pe zi, în timp ce noi luăm 30.
 
Publicat miercuri 18.01.2012