Căminul Cultural din Bentu - un șantier părăsit

Căminul Cultural din Bentu - un șantier părăsit

În urmă cu o lună am scris un articol Căminul cultural din Bentu a intrat în reparații, foarte entuziast că în sfârsit i-a venit rândul acestei lucrări după ce a tot fost amânată mai mulți ani.

Entuziasmul meu și mai ales al angajaților firmei care a primit această lucrare prin încredințare directă, nu a durat decât trei zile, în care au săpat 4 șanțuri si au turnat 1 m3 de ciment după care au abondanat lucrarea.

Așa arătau lucrarile la inceput când "duduia" betoniera:

Și astfel arată acum, după o luna de la începerea/abandonarea lucrărilor, cînd șef de lucrare este un cocoș !!!

Dacă Primăria Gălbinași nu ar fi dat această lucrare prin încredințare directa, ci prin licitație publică, acum firma care s-ar fi clasat pe locul doi la licitație ar fi preluat imediat lucrările după ce firma câștigătoare a plecat.

Acum dacă se organizează licitatie publică, cu puțin noroc, dacă nu se fac contestații, în toamnă se vor relua lucrările la proiectul denumit:

,,Refaţadizare şi extindere clădire Cămin Cultural în sat Bentu, comuna Gălbinaşi, judeţul Buzău’’.

 

 

Sau poate se așteaptă primăvara anului 2012, pentru a fi proaspăt în amintirea cetățenilor din Bentu care vor merge la vot, de ce nu, în Noul Cămin Cultural din Bentu.