Ce reguli trebuie să respecţi când mergi la grătar

 

Pentru că an de an, de 1 Mai şi de Paşti, sute de mii de români ies în natură pentru a sărbători la grătar sau la picnic, autorităţile şi ONG-urile de mediu fac apel la fiecare român ca aceste ieşiri să fie însoţite de obiceiul de a strânge gunoaiele în saci şi a le transporta până la containere special amenajate pentru colectare deşeuri.

Activităţile de picnic sunt permise doar în zone special amenajate şi în zone indicate, cu condiţia ca cetăţenii să respecte un set de reguli, de la strângerea gunoiului, până la păstrarea liniştii, încălcarea prevederilor legale putând fi sancţionată cu amenzi cuprinse între 100 şi 5.000 de lei.

Cetăţenii trebuie să ştie că picnicurile pot fi organizate numai în zone special amenajate, potrivit Legii nr. 54/2012în care există utilităţi şi facilităţi pentru desfăşurarea activităţilor de picnic şi aprinderea focului este permisă.

Activităţi de picnic, cu excepţia aprinderii focului, sunt permise şi în zonele indicate în planurile de zonificare ale parcurilor aflate în intravilanul localităţilor, precum şi în zonele limitrofe pădurilor situate în intravilanul localităţilor, în care sunt permise Prin excepţie, desfăşurarea activităţilor de picnic este permisă şi în alte zone decât cele menţionate doar în condiţiile organizării de evenimente ocazionale, autorizate potrivit legii.

Cei care doresc să meargă la picninc mai trebuie să ştie că este interzisă folosirea produselor de igienă personală la o distanţă mai mică de 30 metri faţă de cursurile de apă, precum şi spălarea obiectelor care au deservit activităţii de picnic în apele din vecinătatea zonei special amenajate sau a zonei indicate pentru activităţile de picnic.

Cetăţenii nu au voie nici să hrănească animalele sălbatice, să îndepărteze, să rănească ori să distrugă plantele, animalele, rocile sau orice alte elemente ale cadrului natural şi/sau construit şi nu pot să posteze semne sau mesaje, mai spune legea.

Ei sunt obligaţi prin lege să păstreze liniştea şi să nu deranjeze comunităţile locale, viaţa sălbatică sau alţi vizitatori, să nu arunce ţigări, chibrituri sau orice alte obiecte aprinse în alte locuri decât în cele special amenajate, să respecte ordinea publică şi bunele moravuri.

Publicat 30 aprilie 2013