Slujbă de sfinţire a bisericii din Tăbărăşti

Slujbă de sfinţire a bisericii din Tăbărăşti

 Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Tăbărăşti, comuna Gălbinaşi, judeţul Buzău, precum şi noua clopotniţă a lăcaşului de cult, au fost duminica, 23 ianuarie 2011, târnosite. Slujba de sfinţire a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Înaltpreasfinţia Sa a oficiat apoi şi Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, informează TRINITAS TV. 

    „Vă îndemn să nu uitaţi niciodată aceste momente de sfinţire a acestei Biserici. Bunul Dumnezeu să vă binecuvinteze şi să vă ajute”, a spus Înaltpreasfinţia Sa. 

     Evenimentul duhovnicesc de duminică a constituit o adevărată sărbătoare de suflet pentru întreaga comunitate din Tăbărăşti, la slujbă asistând, în ciuda vremii neprielnice, un mare număr de credincioşi din localitate, dar şi din împrejurimi, atât pentru frumuseţea slujbelor, dar şi pentru faptul că doar la sfinţirea cea mare a unei biserici pot trece prin Sfântul Altar, spre închinare, nu numai bărbaţii, ci şi femeile.

    Lăcaşul de cult a fost ridicat prin credinţa şi jertfelnicia înaintaşilor în prima jumătate a secolului al XIX-lea şi a fost sfinţit în anul 1855. De atunci şi până în prezent, a fost ocrotitor întru cele duhovniceşti dreptmăritorilor creştini ai satului Tăbărăşti, i-a strâns pe toţi, mari şi mici, la pieptul său, le-a sfinţit viaţa şi i-a povăţuit pe calea mântuirii. Trecerea timpului şi vitregiile vremurilor au făcut ca biserica să fie reparată în mai multe rânduri. Au rămas vii în memoria localnicilor lucrările începute în anul 1980 de către vrednicul preot Constantin Stoicescu. Acum, sfântul lăcaş a fost lungit şi înălţat, iar la interior a fost împodobit cu pictură în tempera. Din nefericire, părintele Stoicescu nu a reuşit să-şi vadă eforturile binecuvântate printr-o slujbă de sfinţire, întrucât se stinge din viaţă în urma unui accident rutier, la puţini ani după realizarea lucrărilor menţionate.

O nouă restaurare a bisericii a început la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Epifanie în anul 2000 şi s-a concretizat în primul rând prin modificarea arhitectonică a lăcaşului de cult. Dacă până atunci a avut formă de navă, acum se prezintă în plan treflat, iar pridvorul a fost modificat şi el. De asemenea, s-au executat lucrări de refacere a acoperişului şi a turlei mari, au fost efectuate tencuieli interioare şi exterioare, iar pentru asigurarea confortului credincioşilor a fost introdus sistem de încălzire termică, dar şi de climatizare. Biserica a fost dotată cu catapeteasmă nouă şi strane din stejar. În final, împodobirea lăcaşului de cult cu pictură în tehnica "al fresco" a revenit prof. Mihai Dumitru din Bucureşti. În timpul acestor ample lucrări s-a procedat şi la înlocuirea Sfintei Mese, care era din lemn şi se deteriorase. De supravegherea bunei desfăşurări a procesului de restaurare, precum şi de ridicarea unei noi clopotniţe s-a ocupat preotul paroh Marius Iancu, care a fost sprijinit de membrii Consiliului şi Comitetului Parohial. Li s-au alăturat bunii credincioşi din Parohia Tăbărăşti care, din puţinul lor, au asigurat cea mai mare parte din sumele necesare pentru derularea lucrărilor, dar şi ajutorul financiar acordat de autorităţile locale