Biserica satului Gălbinași cu hramul Sf. Ierarh Nicolae

    

   Prima biserică a satului Gălbinași a fost construită, se pare, în anul 1812, cu hramul Sf. Ierarh Nicolae, având formă de "Navă". Construcția nu era impunătoare, fiind din bârne cu umplutură de pământ, în lungime de aproximativ 15 metri, cu o lățime de 5 m, având o turlă cu o înalțime de 6 m, amplasată deasupra Pronaosului, unde se află și clopotul bisericii.

    În interior biserica era împarțită în Pronaos, Naos și Altar, tavanul era drept din scânduri, pictat cu fondul albastru și stele iar catapeteasma era din panză pictată. Pereții erau simpli nefiind pictati.

    În altar, care era destul de mic, Sf. Masă era joasă, facută din piatra cioplită. Biserica era înconjurată de cimitirul satului, acest loc fiind în vechea vatră a satului. Această biserică a fost supusă dealungul timpului mai multor lucrări de reparație și intreținere. Astfel o primă consemnare apare în anul 1898, când biserica era reparată de Pr. Paroh Iconom Gh. Tănasescu.

     O altă restaurare a bisericii are loc in anul 2000 sub îndrumarea Pr. Paroh Pleșa Ionel. Cu toate aceste lucrări de conservare și restaurare, biserica nu a putut fi salvată, ea fiind dăramată în anul 2002. Însa pentru protejarea Sf. Mese, pe locul Sf. Altar a fost construită în anul 2003 o capela. Construcția ei a fost posibilă prin stradania d-lui Dumitru Dragomir, primarul comunei Gălbinași, la acea vreme, iar sfințirea capelei a fost făcută în anul 2004 de P.S. Epifanie Norocel Episcopul Buzăului și Vrancei.

    Cu toate acestea satul Gălbinași nu rămâne fără ocrotirea Bunului Dumnezeu, caci prin grija și strădania preotului Gh. Tanasescu, parohul satului de atunci, se constituie in anul 1934 un comitet de construcție al unei noi biserici în noua vatră a satului.

    Construcția propriu-zisă a început în anul 1941 sub conducerea Pr. Paroh Gh. Taras, dar din cauza vremurilor vitrege înaintează foarte greu. După pensionarea preotului Gh. Taras in 1946, este numit Preot paroh Dumitru Ursu, care reușește să ridice zidurile bisericii până la nivelul centurii. Preotul Dumitru Ursu moare în 1950 la vârsta de doar 43 ani.    

    Cel care reușește terminarea construcției noii biserici este Preotul Apostol Condruţ. Biserica este terminată în 1957, când este târnosită de P.S. Dr. Antim Angelescu, Episcopul Buzăului, iar pictura se realizează între anii 1975-1977 de către pictorul Ermil Bernea.

    Stilul arhitectonic al bisericii este cel consacrat și anume de "cruce greaca", cu dimensiuni generoase: lungimea de 24 m, lățime de 6 m, înalțimea de 7 m, având o turlă deasupra Naosului cu o înaltime de 15 m iar zidurile având o grosime de aproximativ 80 cm.

    Elementul care-i da un farmec aparte și o particularizează este pridvorul deschis cu coloane, pictat.

    Intrarea în biserică este străjuita de Sf. Ap. Petru ce ține cheile Împărăției în mâna stângă și Cartea Vieții în mână dreaptă și Sf. Ap. Pavel având o carte deschisă în mâna stânga și o sabie în mâna dreaptă. Deasupra intrării este pictat Mantuitorul Hristos binecuvântând, slujit de doi serafimi.

    În interior, la intrare este o mica prelungiere a pridvorului, în fapt elementele de sprijin pentru "corul" ce se află deasupra pridvorului și acestei mici părți de la intrarea in Pronaos. Pronaos care are tavanul boltit.

    Naosul începe cu o arcadă, se deschide în două abisale laterale și se înalță într-o turlă impunătoare.

    Catapeteasma, ce desparte Naosul de SF. Altar este din lemn și are programul pictural erminic, structurat pe 7 rânduri de icoane, începând de la icoana Sf. Ierarh Nicolae (hramul bisericii) și culminând cu Iisus răstignit.

    Biserica a fost supusă unor lucrări de reparație în anul 2002, în timpul Pr. Paroh Plesa Ionel, când acoperișul a fost refăcut complet. În anul 2006 bisericii i s-a făcut exteriorul în praf de marmură, iar în anul 2007 a fost achiziționată o centrală termică pe gaz, totul sub îndrumarea Pr. Paroh Horhocea Teodor.

    Pr. Paroh Horhocea TeodorConstrucția bisericii, întreținerea și înfrumusețarea ei nu ar fi posibila fără ajutorul și contribuția enoriașilor din satul Gălbinași și fără osteneala Comitetului de construcție și a celorlalți Consilieri Parohiali, o parte din ei fiind amintiți în Pisania scrisă deasupra intrării în biserică.